luni, 27 iulie 2020

Comerarea Eroilor Cimișlieni căzuți la Tigina - 1992

În anul 1992 o companie a unității miliatere 8806, a Trupelor Speciale de Carabinieri a MAI RM a fost formată din rezerviștii militari a raionului Cimișlia, care au participat în războiul pentru apărarea independenței a noului stat creat Rep.Moldova, de la 17 martie până la 15 august 1992 pe platourile de luptă Coșnița, Gura-Bâcului, Varnița, Chițcani și în or.Tighina. Toți cimișlienii s-au manifestat deosebit de curajos - înflăcarați patrioți pentru apărarea cauzei naționale și eliberarea localităților ocupate de forțele pro-impreiale rusești. 
Deosebită dârzenie și rezistență au manifestat în perioada 21 iunie - 1 august 1992 pe platoul Chițcani și or.Tighina. Fără schimb, carabinierii  s-au aflat toată această perioadă pe prima linie a operațiunilor de luptă împreună cu compania "Ungheni - Prut" și compania "Chișinău" a Trupelor Speciale de Carabinieri. Cel mai greu și deosebit de complicat s-au dat luptele de stradă în or.Tighina. Din efectivul companiei "Cimișlia" au căzut în lupte 5 carabinieri: Enache Vladimir Efim a/n 1971
Neagu Petru Ion a/n 1972
Marâi Anatol Chiril a/n 1964
Gladarenco Vasile Ion a/n 1963
Cecati Ion Pavel a/n 1963 

 La Tighina în lupte au murit și: 
Comandantul companei Unghini-Prut Locotenent-mojor Ghenadie Cristiuc, comandantul plutonului II a companiei Ungheni-Prut, plutonier major - Patru Slonov alți 3 soldați carabinieiri.

  40 de zile ne-am aflat pe prima linie fără schimb, eram toți foarte obosiți, fără baie, prost alimentați. Am rezistat și am îndeplinit toate misiunile de luptă. Spiritul patriotic, dorința libertății ne-au dat puteri și am rezistat. Tradițional, în fiecare an, ultima duminică a lunii iulie, la Cimișlia comemorăm eroii cimișlieni căzuți în lupte pentru eliberarea or.Tighina. Aduc plecăciune și recunoștință părinților, rudelor eroilor căzuți în Războiul Pentru Independență. 
Glorie Eroilor Neamului Români. 
Dumnezeu să-i odihnească în pace! 

 Colonelul (r) Anatolie Caraman




duminică, 19 iulie 2020

Consiliul de Administrare al "AVR'92 Tiras-Tighina", către parlamentarii RM

Fraților, noi suntem împinși pe muchia malului de prăpastie. Putin prin Dodon contrlează totul în RM. Toate instituțiile de forță sunt concentrate în ghearele lui Dodon prin Legile primite de coaliția parlamentară: Sandu-Năstase-Gracianâi, vara trecută. La timp am preîntâmpinat și am vorbit de urmări. Am făcut două declarații cu analiza detaliată, publicate cu pagina AVR Tiras-Tighina. Mulți bârfeau și scriau comentarii ca totul s-a făcut corect. Prostia omenească - cei care comentau prost anul trecut, azi scriu comentarii ca această guvernare este una trădatoare de neam și țară. 
Fraților, trădarea a avut loc anul trecut, când s-au votat legi trădatoare de care azi Dodon "bine, merci" se folosește. 

Ce trebuie de făcut urgent:
1. Parlamentarii trebuie să dea jos Guvernul "Chicu" și imediat ă numească un guvern Național cu viziuni românești, pro-europene.
Și acest nou guvern să pregătească alegerile președintelui transparent și imparțial
2. Partidele de dreapta, pro-românești și pro-europene să vina cu un singur candidat la functia de președinte al RM, la alegerile din toamnă.
3. Parlamentul urgent trebuie să revizuiască Legile care au dezechilibrat separarea puterii în stat.  SIS-ul să fie întors în subordinea Parlamentului, SPPS (Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat) să fie întors în subordinea guvernului...
În caz contrar Putin cu Dodon în RM vor realiza scenariul Crimeei - rușii au ocupat-o fără nici un foc de armă.
Ianuckovici în Ucraina a schimbat toată conducerea instituțiilor de forță pe verticală și orizontală, punând Ucraina pe muchia malului de prăpastie. Acest scenariu îl implimentează în prezenrt Dodon în instituțiile de forță ale RM.

Domnilor deputați, acum aveți numai o șansă, n-o ratați. 
Poporul nu vă va ierta!








marți, 7 iulie 2020

Cu necunoașterea istoriei riscăm să repetăm tragedia strămoșilor noștri

În numele consiliului de Administrare AVR-1992 Tiras-Tighina, prezint recunostință și înalta prețuire pentru cei care au fost deportați în toate perioadele, de regimul impreial rus. 
Mânati pe jos ca turmele de animale, transportați în vagoane marfare, fără elementare condiții: fără apă, fără hrană, cu un parcurs de 30-50 zile pâna la locul destinației, prin chinuri groaznice și fără nici o vină. În fapt, erau vinoveți doar pentru că au muncit și au produs valori materiale de care nemernicii imperiali sovietici, comunisti s-au folosit după placul lor. Personal am simțit și am văzut grozaviile prin care au trecut rudele noastre. În anii 1981-1984 am fost transferat pentru continuarea serviciului din cadru MAI URSS - în Siberia de Vest, orășelul Krasnoselikup, Districtul autonom Iamalia-Neneția În anii 1947-1953, în aceasta regiune se construia o cale ferată, traseul Salihard - Mangazeya - Norilisk. Practic tot acest traseu trecea prin mlastinile tundrei Siberiei de Vest. Vara temperatura +35°C, cu o mare umeditate, cu nori de musculițe și țânțari, iar iarna temperatura 62°C sub zero. Pe acest traseu erau construite gulaguri și un fel de localitați improvizate pentru deportați, pentru oamenii care munceau la construcția căii ferate. Oamenii erau deținuți în gulaguri, în barăci cu lungimea aproximativ 100-150m, construite din scânduri cu grosimea 70-80mm. Crăpăturile între scânduri erau îmbibate cu licheni. Oamenii dormeau pe paturi improvizate din scânduri în 3 niveluri, barăcele se încalzeau cu "burjuici" (aragaz). În baracă era o singură intrare. Pe centru era o singura trecere de un metru și jumatate. "Doamne ferește" de-un incendiu - nimeni nu mai putea iesi afară. Pereții barăcilor erau prea subțiri pentru frigurile Siberiei, de pe tavan și pereti permanent curgeau picaturi de apă. Am discutat cu cei care au trecut prin acel iad, povesteau că oamenii mureau de pneumonie și tuberculoză și puțini sunt cei care au rămas în viață. Cel mai important: În acele condiții inumane oamenii noștri nu și-au pierdut spiritul național: Sărbătoreau Crăciunul cu colinde și Pastele, nu au uitat cântecul national. Am rude apropiate: Anton Caraman și Efim Caraman, care au fost detinuți în gulaguri în anii 1940-1942. În primavara anului 1942, ambii au fost împușcați. Anton pentru că a fost deputat în Sfatul Țării și a votat la 27 martie 1918 Unirea cu Țara Mama, iar Efim pentru că a fost primar în comună. Membrilor familiei lor le-au permis întoarcerea la baștină după 1957. Vreau să aduc mulțumire pentru "TVR Moldova" și "Publika TV", care au prezentat emisiuni de adevar istoric depsre deportari. Bravo! Cred că dacă am avea mai multe emisiuni, discursuri, ca să cuprindă întreaga societate, îi vom depași pe cei care nu doresc ca tânara generație să cunoască prin ce suferințe au trecut stramoșii noștri. Cu necunoașterea istoriei, cu prietenia Dodon- Putin riscăm să repetăm tragedia strămoșilor noștri.